a fost a-18-a ediție… Cenaclul de la Roma

0
1

18 cb
Septembrie pe sfârșite… duminică dimineață, aeroportul Ciampino, Roma… întâmpinăm oaspetele nostru, Cristian Biru, care vine din Marea Britanie special pentru Cenaclul de la Roma. O escală acasă pentru ca să o luăm pe Măriuca și cele necesare pentru cenaclu, era cât pe ce să uit cheile de la teatru, firește, după emoțiile unei nopți nedormite din pricina celui mai tânăr membru al familiilor noastre, Luca la al cărui botez fusesem eu cu Măriuca toată noaptea dinspre duminică și unde mi-am amintit cum am uitat să dansez românește…!
Teatrul Lo Spazio din Roma… pregătirile… apare regizorul Mihai Mihăescu însoțit de AndreeaTatiana Grigore, actrița protagonistă în filmul care urma să deschidă cea dea 18 a ediție a Cenaclului de la Roma. Filmul în regia lui Mihai Mihăescu este inspirat din „Gaudeamus“ (partea a doua a ”Romanului Adolescentului Miop”), jurnalul de tinereţe a lui Mircea Eliade. Surprinde drama tânărului care se ia la întrecere cu sine însuşi, cu limitele vârstei, dar şi cu generaţia din care face parte. În această „cursă“ de automodelare cade victimă Nişka, „fata cu ochii verzi“, iubire platonică de tinereţe, sacrificată pentru a nu deveni dominantă. Este primul film realizat integral la Iaşi, cu tineri actori absolvenţi ai Facultăţii de Arte „George Enescu“.
Mihai Mihăescu, un om de cultură cu blândețe și modestie, Teodora Grigore, frumoasă cum doar româncele mai sunt, solară… apoi, una câte una apar personalitățile, prieteni dragi, noi și vechi, oaspeți care au aflat abia astăzi că există un astfel de cenaclu la Roma, bucurându-ne peste măsură… totodată asistând cu înțelegere și la părțile negative ținând de organizare și pe care mi le asum ca pe o lecție: sala neîncăpătoare, programul nechibzuit stabilit, instalația de aer condiționat ineficientă, un prelungitor care se plictisea frecvent de priza lui și altele… cer iertare tuturor, îndeosebi lui Dr. Tatiana Ciobanu, Tatianei Grigore, Dr. Simona Cecilia Crociani Baglioni.. pentru inconveniente și atitudinile mele și le asigur de faptul că la alte ocazii voi ști să preîntâmpin acestea… Proiecția filmului ”fata cu ochi verzi” merita să fie eveniment unic al ediției, cum și lansarea cărții ”curs minor de metaforă”. Fiind un film cult de lung metraj, un poem cinematografic, cerea mai mult timp pentru discuțiile despre acesta însă… promitem să refacem proiecția unde să-i acordăm atenția cuvenită. Cât despre Cristian Biru și cărțile sale veți mai auzi la edițiile viitoare deoarece păstrez promisiunea să traduc o parte dintre acestea și să le facem publice aici în Italia.
Nu ne așteptam să ajungem ziua când să nu fie locuri suficiente în sală… Peste 70 de oameni minunați ne-au învățat că este posibil… Le mulțumim și le garantăm că ne-am însușit lecția, deja la ediția viitoare din 30 Octombrie 2016, ora 13.00, vom avea sala mare a teatrului care ne găzduiește.
Nobilii Dr.Simona Cecilia Crociani Baglioni și Fernando Crociani Baglioni, distinșii Evandro Rossettii și Toni Tany, ex parlamentarul Nicola Savino, jurnalistul Federico Federico M Carabetta, scriitorul Cristian Biru, Dr. Tatiana Ciobanu, regizorul Mihai Mihăescu, actrița Tatiana Grigore, Tania Mariana Ianto, Michaela Ionesco, Eviana Euta, Mirela Leahu, Doina Chelaru, Mirela Stancu, Vasile David, Alexandru Popescu, Stanica Vinatoru, Anca și Alexandru Paraschiv, Maria-Ileana Tănase, Elena Agapi, Mariana Cornea, Elena Lisa, Gabriela Ilie, Ionela Cucu și Andreea Cucu, Simona Vasile, Monica Talpalaru, Olia Caraus, Toni Roma, Aurelia Petrea, Vlad Petronela, Corina Bucur, Magda Stanciu, Malvina Mara Petruța, Maricica Goraș, Elena Dascălu, Victoria Grosu Vremeş și soțul, mulți alți oaspeți ale căror nume fie îmi scapă acum, fie nu îl știu și-i rog să se tagheze aici ca astfel să-i cunoaștem… Tuturor le mulțumim și îi așteptăm la edițiile viitoare ale cenaclului…
După eveniment am prezentat scriitorului Cristian Biru o parte dintre minunile Romei, colosseum, fori imperiali, columna lui Traian… am discutat despre literatură până spre miezul nopții… am învățat chestiuni foarte interesante de la eruditul meu prieten… i-am luat și un interviu pentru radio iar luni 26 septembrie, la ora 10 deja gustam amarul despărțirii la aeroport dar… avem promisiunea curândei revederi…
Una cu alta ediția a 18 a a fost o reușită din pricina celor care au participat, momente foarte frumoase cu darul Dr.Tatiana Ciobanu care a oferit cenaclului replica actului unirii și ne-a adus un colac românesc tradițional… darul simbolic al Evianei pentru Cristian Biru… Bufetul a fost oferit de către doamnele cenaclului nostru care au pregătit cu drag câteva gustări și dulciuri… spumantul a încheiat manifestarea și… la bună revedere pe duminică 30 octombrie ora 13.00 tot la Teatro Lo Spazio, sala mare de data asta, când sperăm să avem ca oaspete un important poet român din Canada… – pentru fotografiile de mai jos mulțumim distinsei noastre colege, poeta Michaela Ionesco – iar am sentimentul că am omis să scriu despre cineva sau ceva …important…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.