ediția a XV a a Cenaclului de la Roma

0
1

duminică 26 iunie 2016 – o altă zi de poveste… premiera filmului despre statuile dacilor și ediția a XV a a Cenaclului de la Roma
.
DSCN7204Teatrul Emoțiilor din Roma, Teatro delle emozioni, o sală cochetă și modernă, dotată tehnic impecabil…
Din foaier suntem întâmpinați de doamnele noastre românce, purtându-și iile cu firească bucurie… ,,dați vă rog telefoanele mobile pe silențios…” – începe filmul…

Premiera absolută a documentarului ,,Statuile dacice de la Roma,, o producție Marius Lupu…
Mai mult de o oră de vie trăire în tumultul vremurilor antice, prin intermediul imaginilor derulându-se evocativ, armonizate cu prezentarea faptelor istorice care au dat naștere acestor grandioase opere… Un film documentar la care a contribuit o mână de oameni pasionați de istorie sau doar uimiți de impactul pe care l-a avut tăria de caracter a dacilor asupra marelui imperiu roman…
DSCN7194În mod inevitabil s-a creat o stare de emoție colectivă, de recunoștință față de străbunii noștri daci… Filmul este fără îndoială o izbândă în lupta cu uitarea… o pledoarie pentru valorile noastre milenare și o oglindă asupra ștafetei pe care generațiile care vin o primesc de la trecut… Toți cei care au participat la realizarea filmului au fost coordonați de către Marius Lupu, inimosul vrâncean căruia nu-i scapă din obiectivul său fotografic nimic din ceea ce este important.
Filmul își urmează viața lui… veți mai auzi vorbindu-se despre… fiindcă este un succes.
La următoarea prezentare va avea și subtitrările necesare în italiana… poate și în engleză…
.
Din teatru în teatru…
.
După proiecția filmului ne-am îndreptat spre Teatrul Lo Spazio din Roma unde s-a desfășurat cea de-a XV a ediție a Cenaclului de la Roma… moderator Alexandru Popescu, președinte Tania Mariana Ianto…
Se începe cu un mic bufet în foaier apoi… Alexandru deschide ediția… Urmează evocarea marelui clasic Ioan Slavici și… o surpriză din partea Evianei Euță făcută fostului moderator al cenaclului… desigur, cu complicitatea noului moderator!…
.
DSCN7189Scriitorii contemporani care au ajuns la Roma prin intermediul cărților acestora au fost: Daniele Toma, Angi Melania Cristea, Emanuel Pătrășcioiu, Teodor Dume, Eugen Pohonțu și Vali Orțan, acesta din urmă fiind foarte bine ,,gustat,, de către cei prezenți… deși, fiecare autor în parte și-a primit meritatele aprecieri și aplauze…
.
Țărncuțele de Roma au prezentat o formulă înnoită și un mini-program liric, gătite în sânziene… iar Elena Agapi ne-a urcat în cireșul amintirilor din copilărie ale lui Ion Creangă în versiunea versificată a artistei, înainte prezentându-ne o poveste a lui Slavici mutată în vers… și de data asta Elena Agapi împreună cu țărăncuțele au excelat prin naturalețe și au încântat asistența…
.
DSCN7207S-a povestit, s-a recitat, glume, prietenii noi, pauze frecvente pentru hidratare… o atmosferă de prietenie neconfecționată… firească și sinceră.
.
Albero dei signi a mai crescut un pic…! – fetița, cazul medical prezentat ediția trecută, are încă mare nevoie de noi și ne așteaptă să o ajutăm… chiar, că veni vorba, duminica viitoare, tot la Teatro Lo Spazio, tot la ora 14.00, vă invităm la o lansare de carte… ,,Nu te saturi,,/ ,,Non ti sazi,, versiunile italo-română a aceleași cărți sub condeiul lui valeriu dg barbu… care vor fi donate de autor cauzei… administarte de Asociația Responasibilitate Socială din Roma.
.
…este vară, cald… nu lungesc vorba… dacă vreți să simțiți cum trăim noi un cenaclu literar, alăturați-vă nouă duminica viitoare, 3 iulie 2016, când va avea loc lansarea de carte iar duminica din 24 iulie 2016 la ediția următoare, a XVI a, a Cenaclului de Roma… () …frățești îmbrățișări celor care au creat acestei zile o aură spirituală, pozitivă, armonioasă… meritul este al vostru… povestea merge mai departe…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.