Iată cum a fost… a-14-a ediție de cenaclu
Ediția Cenaclului de la Roma sub semnul pulsului...
.
A fost anunțată noua structură a Cenaclului de la Roma: Președinte de Cenaclu Tania Mariana Ianto și, secretara dânsei, Mariana Bogdan și noul moderator al cenaclului Alexandru Popescu.
.
Deschiderea a însemnat un mic bufet pregătit cu grijă și dragoste de către colegele noastre apoi… Albero dei Sogni și-a început ,,creșterea” în mijlocul cenaclului, întru ajutorarea copiilor cu nevoi speciale… Acest proiect a debutat astăzi sub administrarea partenerilor noștri inimoși de la Associazione Responsabilità Sociale… prezentând un caz medical al unei fetițe din România pentru care s-au strâns donații.
.
Lansările de carte…
.
Protagoniste două doamne, Simona Castiglione, care, venind de la Padova însoțită de fiica ei, ne-a bucurat cu un frumos roman prezentat bilingv și ambientat în Italia și în Republica Moldova.
.
Cea de-a doua distinsă doamnă, Maria Ileana Tănase, care a lansat un consistent volum de poezie clasică.
.
Partcipanții, peste patruzeci de suflete frumoase, au fost de fapt protagoniștii bucuriei…
.
S-a vorbit despre cărțile lansate, s-a creat interactivitate, s-au citit fragmente din roman și s-au recitat versuri din volumul prezentat… discuții libere, autografe, fotografii… armonie…
.
Surpriza foarte entuziasmant receptată de către public cu un standing ovations bine-meritat:
Elena Agapi a întruchipat-o pe Coana Chirița în …Diaspora… un monolog-scenetă autentic și interpretat profesionist, sub semnătura intrepretei… Felicitări încă o dată, a fost cel mai atractiv moment al ediției…
.
Mirela Iacob, o doamnă învingătoare și …convigătoare, care se preocupă îndeaproape de problemele comunității românești din Roma, a prezentat succint lucrarea despre care se va mai vorbi și la edițiile viitoare deoarce sunt chestiuni care ne privesc cotidian dar care se referă și la găsirea soluțiilor pentru viitorul acestei comunități…
.
Țărăncuțele de la Roma, grupul nostru favorit la edițiile cenaclului, împreună cu Radio Roma Link, Liga studenților români din străinătate, Responsabilita Sociale, iată parteneri noi, tineri, cu proiecte și seriozitate implicați în viața românilor din Italia, doamne și domni care s-au aflat pentru prima dată în mijlocul nostru, alături de prietenii mai vechi, au creat o atmosferă vie, elegantă, prietenească…
.
Sintetizând, a fost una dintre cele mai selecte ediții din cele 14 avute până astăzi… și a fost așa datorită fiecărui participant…
.
La cea de-a treia pauză s-a ciocnit un păhărel alături de dulciurile gătite acasă de către colegele noastre și s-a făcut o urare colegului care mâine își serbează ziua de naștere…
.
Următoarea ediție, cu voia Milostivului Dumnezeu, o vom avea duminică 26 iunie 2016 tot de la ora 14.00 și
tot la Teatrul Lo Spazio Roma.
Mulțumim cu inima tuturor celor care vor participa și la următoare ediție a Cenaclului de la Roma cel puțin cu aceeași bucurie trăită astăzi.

CHIRITA IN DIASPORA – Autor si Interpret Elena Agapi.
VIDEO 2 – CENACLUL DE LA ROMA – Editia a XIV – Teatro Lo Spazio, Via Locri 42, Roma – CHIRITA IN DIASPORA – Autor si Interpret Elena Agapi – Monolog-Scenetă inspirată după Alecsandri !!!